Acasă » Public relations » Reputația cam contează…

Reputația cam contează…

Managementul reputației este un proces complex, care nu se poate realiza de pe o zi pe alta. Reputația bună nu se poate realiza peste noapte, ci numai printr-o comunicare eficientă și sistematică. Comunicarea trebuie să se realizeze printr-o strategie bine definită, pentru a avea mult clar definite obiectivele.

Un lucru care ne frământă pe fiecare în parte este modul în care suntem percepuți de cei din jurul nostru. Imaginea noastră este influențată de o serie de factori precum zvonurile, de modul cum ceilalți te văd. Astăzi vorbim mai ales despre mediul online, despre cum ne putem să ne gestionăm reputația în online pentru a fi perceput corect de cei din jurul tău. Atunci când vorbim despre reputație ne gândim la un lucru pretențios, dar care trebuie să exprime o imagine realistă. Ca prim pas trebuie să te definești, apoi să cunoști modul în care te definesc alții și apoi să te gândești cum ai vrea ca ei să te vadă. Internetul a devenit principala sursă de informare pentru oricine, în mod direct sau indirect.

Mai ales pentru companii este foarte importantă imaginea și modul în care sunt percepute online. Zvonurile sunt cele care atrag mai mulți vizitatori decât informațiile postate. Bloggerii oferă informații așa cum le percep eim publică ceea ce nu apare oficial. Site-urile de zvonuri se multiplică în voia actualității și chefului, este un adevăr care circulă din gură în gură electronică, sunt ușor de transmis și foarte greu de controlat. Tot prin acest intermediu poți afla ce face concurența. Se urmăresc schimbările care au loc pe site-ul concurenței. Trebuie să fie o imagine adevărată, pentru ca brandul să fie perceput corect. Brandul trebuie să fie puternic online, pentru a da sentimentul de stabilitate și siguranță.

Cum se poate știi ce și unde se vorbește despre cineva? Google Alert este o aplicație care te ajută să descoperi aceste lucruri. Se introduce un cuvânt cheie de care ești interesat, acesta poate fi numele unei organizații, unei persoane pe care dorești să o monitorizezi. Apoi Google îți va trimite pe e-mail de fiecare dată când apare o noutate despre aceea persoană sau companie. Este cel mai des folosită în reputația personală. Și Yahoo pune la dispoziția clienților lor și el un program asemănător. Citind aceste idei, mi-am dat seama că e foarte important să ne consolidăm o reputație credibilă pentru cei cu care interacționăm. Reputația trebuie revizuită și de fiecare actualizată.

Voi ce reputație aveți?Top-ul-companiilor-cu-cea-mai-buna-reputatie-din-lume

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s